miercuri, 28 martie 2012

Tabachka

Duminică, 25.03.2012, am dat o fugă până la Tabachka (circa 100 km de Bucureşti).
In afară de faptul că a fost cald, vreo 26 grade, am constatat că a fost "balamuc". Au fost 6 autoturisme, circa 20-25 de persoane.
Din pacate prezenţa masivă (raportată la numărul de trasee) afectează frumuseţea zonei şi plăcerea unei căţărari "în linişte".
Sper să nu se ajungă la fel ca la Basarbovo, unde am înţeles că duminică a fost un adevărat "bâlci".
Nu înţeleg ce-i cu "explozia" asta de căţărători.
Poate şi datorită faptului că numărul sălilor de escaladă din Bucureşti a crescut (vreo 5).
Un lucru e cert: începe să mă deranjeze popularizarea în masă a escaladei (din toate punctele de vedere).

miercuri, 21 martie 2012

Panou antrenament

Am terminat panoul de antrenament!
Ieri am facut primul antrenament, dupa o pauză de o şase săptămâni.
Panoul are 4 înclinaţii (feţe): 20 grade, 30 grade, 40 grade şi 45 grade.
Am şi saltele necesare aşa că ma declar încântat de cum a ieşit.
Să vedem şi dacă voi avea rezultate în viitor.

luni, 19 martie 2012

Kulata

Ieri, 18.03.2012, am fost la Kulata (Bulgaria). E cea mai apropiată zonă de căţărare de Bucureşti (circa 75 km).
În condiţiile în care la Basarbovo e balamuc (şi acest lucru se întâmplă în fiecare week-end), Kulata e cea mai apropiată zonă. Ar mai fi şi Tabachka, dar în ultima perioadă a început să fie cunoscută şi frecventată de români.
Traseele de la Kulata sunt scurte, 12-18 metri, dar ceva mai serioase şi mai tehnice decât la Basarbovo. Şi, important, zona nu e populată. Ieri, au mai apărut 2 persoane, undeva în jurul prânzului.
În total, sunt vreo 20 de trasee, cu gradele cuprinse între 5 şi 8+.
E o zonă interesantă şi liniştită.
Dacă eşti la început de sezon, aşa cum sunt eu (ultima ieşire la stâncă fiind în 15 noiembrie 2011) şi dacă ai şi coechipierii potriviţi (aşa cum am avut eu), poţi redescoperi plăcerea căţărării la stâncă după o iarnă despre care, la un moment dat, credeam că nu se mai termină.
Am descoperit că nu sunt chiar "praf", dar am mult de tras să recuperez perioada în care nu m-am antrenat mai deloc (februarie şi două săptămâni din martie). Nu de alta, dar la jumătatea lunii aprilie merg în Turcia, la căţărat.
Menţionez faptul că la români taxa de pod costă 26,90 lei (cam 6 Euro) iar la bulgari 2 Euro. Consider că este normal, deoarece românii au mai multe gropi care trebuie menţinute în starea actuală (şi anume, aceea de groapă).