luni, 2 aprilie 2012

Cheile Galbenului (zona Peştera Muierii)

În perioada 31.03.2012-1.04.2012 am dat o fugă până în Cheile Galbenului (Prognoza pentru Valea Prahovei era "odioasă"). Ultima vizită în Cheile Galbenului data de prin Mai 2010.
Nici aici vremea nu a fost strălucită. Sâmbătă, 31.03.2012, a bătut vântul în "draci" senzaţia de frig fiind accentuată. Duminică vântul s-a mai domolit, oarecum, dar temperatura a scăzut semnificativ (probabil că pe creste a dat cu ceva zăpadă).
În afară de faptul că m-a zăpăcit vântul pe toate părţile şi în toate direcţiile nu am realizat nimic deosebit.
Este de remarcat faptul că la Surplomba multilateral dezvoltată au apărut trei trasee noi, în dreapta de Cristi (6+). Unul fără nume, imediat lângă traseul Cristi, cred că are 6+, poate 7-, şi unul mai în dreapta, traseul Telex, cam 7-, poate 7. Mai e un traseu pe latura din dreapta (cu numele "Şoarecele cu ochelari", parcă). Nu m-am dat pe el aşa că nu ştiu ce cotaţie area, dar pare cam boschetărie.
Este de menţionat faptul că mai sunt câteva ţancuri prin zona cheilor care permit noi trasee de escaladă.
În rest nimic nou.

Niciun comentariu: